În anii 90, trei laureați ai premiului Nobel au descoperit că principala funcție a ADN-ului nu constă în sinteza proteinelor, așa cum se credea până atunci, cât mai ales în emisia și recepția energiei electromagnetice.
Mai puțin de 3% din ADN se ocupă de producerea proteinelor; peste 90% funcționează în domeniul semnalelor bioacustice și bioelectrice. (Dr. Leonard Horowitz)
Energia electromagnetică este în esență energia necesară pentru a transmite o informație dintr-un loc în altul sau de la un material la altul. Transferul se face sub formă de valuri electromagnetice, iar informația este transferată sub diverse forme: căldură, lumină, etc. Câmpul electromagnetic este câmpul produs de mișcarea obiectelor încărcate electric. Una din calitățile câmpului electromagnetic este aceea că afectează obiectele încărcate electric aflate în vecinătatea lui.
Inima generează cel mai puternic câmp electromagnetic în corp.
Efectele acestui câmp pot fi regăsite în undele cerebrale ale persoanelor de lângă noi. Acest câmp trimite semnale către toate celulele din corp afectând starea noastră fizică, mentală și emoțională. Cercetările au arătat că schimbările câmpului electromagnetic generat de inimă sunt semnificative și reflectă stările emoționale pe care le trăim.
Analiza spectrului electromagnetic al inimii a arătat că informația emoțională este codată și modulată în acest câmp. Învățând să ne schimbăm stările emoționale, schimbăm informația emoțională codată în câmpul nostru electromagnetic. Inima și creierul mențin un dialog constant, fiecare influențând comportamentul celuilalt. Inima trimite însa mult mai multe informații spre creier decât creierul trimite spre inimă.
Atunci când trăim emoții pozitive cum ar fi sentimente de apreciere, compasiune, iubire, recunoștința, atunci când meditam, ne rugăm sau respirăm conștient, inima noastră transmite un mesaj foarte diferit. Creem premisele pentru a intra într-o stare numită coerența inimii.
Coerența reprezintă o stare de sincronizare între două entități ale unui sistem.
Coerența inimii reprezintă starea de sincronizare dintre câmpul electromagnetic al creierului și campul mult mai puternic al inimii. Se instalează o stare psihologică de bine și o optimizare generală a funcțiilor biologice. Coerenta creează armonie între funcționarea creierului și cea a inimii astfel încât nu mai există separare în funcționarea dintre ele, între “ceea ce inima simte și ceea ce creierul știe”.
Aceasta este sănătatea, pacea, bunăstarea!
Coerența inimii folosește “inteligența inimii” pentru a coordona într-un mod mai armonios funcțiile tuturor organelor. Când starea de coerentă se instalează, există efecte măsurabile pe diverse funcții oscilatorii din organism. Hormonii eliberați de inimă creează o stare de pace și sigurantă care calmează și energizează. Prin schimbarea chimiei interne, coerența inimii are puterea să ne schimbe percepția asupra situațiilor, să le dedramatizeze și ne ajută să le vedem într-un context mult mai pașnic.
Astfel se reduce semnificativ stresul datorat situațiilor, ceea ce este benefic pentru sănătatea noastră și pentru calitatea vieții noastre.
Împreună creem un câmp care interacționează cu câmpul electromagnetic al Pamântului. Împreuna putem schimba calitatea acestui câmp de la instabilitate și disonanța la echilibru, armonie, cooperare, pace durabilă.
Fiecare individ care creează coerență amplifică gradul de coerentă al acestui câmp și contribuie la formarea unor valuri de frecventă mai stabile și mai ample.