Puțini oameni conștientizează că organismul se află într-un continuu proces de regenerare și nici
măcar doctorii nu vor, înca, să accepte acest fapt incredibil. Dacă acest lucru nu s-ar petrece,
corpul nostru s-ar degrada rapid, iar miracolul acestui trup atât de bine organizat nu ar fi fost
posibil.

Atunci când un om este bolnav, procesele de regenerare sunt îngreunate, iar aici intră în joc
medicina alternativă. Grație diversității de plante, mâncăruri, nutrienți care au puteri
extraordinare de vindecare, organismul poate fi impulsionat să se vindece într-un timp record.

Studii realizate în ultimii ani au demonstrat că organismul se poate vindeca de la sine, intrând în
remisie, atunci când nimeni nu se așteapta. Cele mai comune cazuri de regenerare rapidă sunt
următoarele:

1. REGENERAREA SISTEMULUI NERVOS.

Există mai multe alimente 100% naturale care au demonstrat că au efecte de regenerare asupra sistemului nervos. Un studiu din 2010 a arătat că o combinație între ceai verde, mure și carnitină (nutrient natural esenținal în metabolismul energetic) promovează regenerearea sistemului neuronal și potențează efectele celulelor stem în cazul bolilor neurodegenerative. Alte substanțe care sprijină sistemul nervos neuronal sunt: curcumina (turmericul), apigenin (component al salatei), mure, ginseng, rezveratrol, tanin, ashwaganda, trigonelin, huperzina.

Un efect foarte important asupra sistemului nervos neuronal îl au și alți factori externi: cum ar fi muzica sau iubirea. Se pare că acestea stimuleaza regenerarea, demonstrând că nu medicamentele chimice reprezintă catalizatorul vindecării, ci schimbarea atitudinii și a nutriției.

2. REGENERAREA FICATULUI.

Glycyrrhiza, o componentă gasită în planta de Licorice, are proprietăți anti-virale extraordinare, iar studiile au arătat că, în cazul animalelor, acest ingredient are capacitatea de a ajuta la regenerarea ficatului și la îmbunătățirea funcțiilor acestuia. Alte substanțe care ajută la regenerarea ficatului: carvacrol (din oregano), ginseng coreean, planta rooibos, vitamina E, silimarina.

3. REGENERAREA CELULELOR BETA.

Din păcate, medicina convențională înca nu a găsit niciun tratament pentru diabet și refuză să recunoască efectul benefic al tratamentelor naturale, în cazul acestei afecțiuni. Alimentele din lista de mai jos au capacitatea de a regeneracelulele beta, răspunzătoare de producerea insulinei, atât de necesară în cazul diabeticilor de tip 1. Se pare că, odată ce sunt fortificate și regenerate, aceste celule pot ajuta la reinstaurarea stării de sănătate, în cazul suferinzilor. Acestea sunt: vitamina D, curcumina, avocado, salata, berberina (extract din plante), arginina, ștevia, mătase de porumb.

4. REGENERAREA HORMONALĂ. 

În acest caz, ai nevoie de vestita vitamina C, aceasta având puteri regenerative remarcabile. Are capacitatea de a asista electronii răspunzători cu funcționarea estradiolului (estrogen), progesteronului, testosteronului, etc. În tandem cu nutriția, are capacitatea de a sprijini funcția glandelor sexuale, cum ar fi ovarele. Astfel, vitamina C reprezintă un mod minunat de a sprijini sănătatea sistemului hormonal.

5. REGENERAREA ȚESUTULUI CARDIAC.

Până nu demult, se credea că țesutul cardiac ar fi incapabil de a se regenera singur. Un studiu recent a arătat că acest lucru este complet fals, în contextul în care există substanțe care pot asigura regenarea acestui țesut. Substanțele neocardiogene au rolul de a stimula formarea celulelor sănătoase, iar din această categorie fac parte: resveratrolul, ginsengul siberian, extractul de vin rosu, N-Acetil-Cisteina. Un rol important în regenerarea țesutului cardiac îl au și celulele stem, care o pot ajuta pe mamă să-și regenereze celulele inimii, iar acest lucru este posibil prin intermediul fătului.

6.REGENERAREA CARTILAJELOR, A ÎNCHEIETURILOR ȘI A COLOANEI.

Curcumina și resveratrolul au un rol important în recuperarea rănilor la nivelul coloanei. În cazul
bolilor articulațiilor, cum ar fi artrita, ar fi indicat să se adopte o dietă preponderent vegetariană, cu alimente de bază precum: varza, spanacul, fasolea, nucile, legumele închise la culoare (vitamina K).

Deschide ochii și alege să te tratezi natural, stimulând sistemul imunitar, este cel mai sănătos
lucru pe care-l poți face.

Sursa: https://myscienceacademy.org/2014/09/19/6-bodily-tissues-that-can-be-regenerated- through-nutrition/